Soarele pictează pe asfalt
arabescuri ciudate,
hieroglife greu de descifrat.

Sub crengi plecate de salcie,
liniștea rotundă se coace
ca o piersică zemoasă și dulce...
Din când în când,
din adâncul ei străbate
un fâlfâit ușor de aripă.
(O fi îngerul ce veghează ziua,
sau liniștea își pregătește zborul
ca un pui de rândunică?)

O fetiță desenează în jur
cu o bucată de cretă.
Toată ființa ei reface
traseul luminii de vară
și-al liniștii coapte la soare.

Fetița ține liniștea în palmă,
o duce la ureche, ascultă...
Nici vântul amuțit nu poate
să afle misterul ascuns,
pe care ea l-a găsit
în miezul liniștii rotunde,
coapte ca o piersică dulce
în amiaza de iulie.