În zarea de mirt și de palid argint,
Se stinge un clavir în acorduri ușoare,
Sunt umbre ce trec și lumini ce se sting,
Pe umeri de ceară în reci coridoare.

Iar clipele curg în potale de plumb,
Se-nchide o geană de seară bolnavă,
Sub pașii de catifea care trec prin destin,
Pășește tăcerea, perfidă și gravă.

Sfinte regrete în haine de mătase,
Apar ca fantome din vremuri apuse,
În săli adormite și reci și lugubre,
Rămân doar ecouri și vorbe nespuse.

Și moare clavirul... O strună s-a rupt,
Rămâne doar mirtul și argintul pe zări,
Iar umbrele reci, într-un dans întrerupt,
Se pierd în abisul eternei uitări.