Din mii de umbre și abuzuri crunte,
În raiul zdrențuit din Crișana,
Am învățat să merg cu mândra frunte
Și din nimic să-mi cresc coroana.

N-am vrut averi ce-n timp se risipesc,
Ci aurul din pagini mari, uitate,
Prin Dumas am învățat cum să trăiesc
Cruciada sfintei mele libertate.

Sunt D'Artagnan când viața mă provoacă,
Sunt Monte-Cristo-n nopți de izolare,
Niciun abis n-a putut să mă întoarcă
Din drumul meu cel drept către splendoare.

Am alungat neantul din conștiință,
Am pus la punct și haos, și mizerie,
Prin scris am preschimbat o suferință
În cea mai pură, caldă euforie.

La șaptezeci și doi de ani de viață,
Privesc spre iad și rai cu mândră pace,
Sunt cavalerul ce-n marea de ceață
Contemplă răsăritul... și tace.