Pe creste n-alte stă Românul
Străjer al vremilor Daci
Iar Dunărea își poartă glasul
Sub cerul larg și-nseninat

Prin câmpuri coapte de lumină,
Se leagănă ce-a mai rămas
Iar dorul țese rădăcină
Pe un pământ bun și curat.

O Românie, țară sfântă,
Un leagăn blând de neam și grai,
Și din trecut puterea-ți cântă,
Tu stai de veghe peste plai

Au fost furtuni și ceasuri grele,
Au fost și lacrimi pe pământ,
Dar n-au rămas aceleași glasuri
Să fim stăpâni pe-acest pământ.

Sub tricolorul ce ne-adună,
Cu fruntea sus și gând curat,
Păstrăm credința împreună
În viitorun-egurat.

Să crească pacea peste țară,
Să-nflorească iar în sat,
Români ce astăzi la olaltă
Te mai iubesc cu-adevărat

Iar peste orice primăvară
Să fim uniți nu dezbinați
Cât încă poate fi salvată
Ființa neamului curat.

Să nu lăsăm uitarea iară
Să treacă peste-al nost pământ
Ci să păstrăm din generații
Tot ce străbunii ne-au lăsat.

Să crească grâul peste holde,
Să cânte iarăși ne-ncetat,
Copiii liberi dintr-o țară
Ce suspină ne-ncetat

Să ținem vie peste veacuri
Lumină celor ce-au luptat,
Și să păstrăm drept moștenire
Puterea unui neam legat.

Să nu ne rupă nici furtuna,
Nici vorba celui învrăjbit,
Ci să pășim spre mâine iară
Ca frații ce s-au regăsit.

Să fim izvoare de nădejde,
Când drumul pare împietrit,
Și să aprindem iar lumina
În sufletul ce-a suferit.

Să nu uităm nicicând trecutul,
Nici jertfa celor ce-au zidit,
Căci prin credință și răbdare
Am dăinuit și-am biruit.

Iar dacă-n fruntea țării noastre
Va sta un om de bun cuvânt,
Să poarte grijă de dreptate
Și de al neamului pământ.

Să fie punte, nu pricină
De ceartă și de dezbinat,
Ci să lucreze pentru bine
Acestui neam greu încercat

Când va veni un timp de pace
Și glasul țării ascultat,
Vor înflorii din nou speranțe
În sufletul înegurat!

Bertescu Dragoș Octavian