Gura de cer ce mușcă
Din spațiul privirii și care
În dinții cu care rupe din carnea luminii
Poartă adâncuri – interioare unde lumina nu poate pătrunde –
Deși sunt parte a aceluiași adânc din înlăuntrul
Căruia alte guri cu alți dinți visează să muște,
Astfel este când așezi lumina peste întuneric
Fără să se audă când o pui peste el.

Uneori murim mai intens.
Alteori murim puțin câte puțin.
Nici nu contează,
Însă,
Felul în care o facem
Dacă a muri nu este parte
Din ceea ce sfârtecăm.

Inima ochilor care caută în vedere...
Aripi de pasăre,
De izvor,
De stea
Întinse peste ceea ce urmează
Să se stingă după ce toate
Întinderile se vor fi aprins
De undeva.