călăuză prin dromosferă pentru pasărea Lilli


- o înălțare a realului la claustropolis -

(adevărata față a orei 18 din ziua de 19 septembrie a anului 2005)






1.zâmbetul tău e un soi de emoție publică
astăzi ai murit pentru prima oară
sub cerul acelei priviri îngropate în
nebunia absențelor

on fait la guerre avec des armes, pas avec des mots
dar cuvintele se sparg de țărm și sunt îngropate în tine
deși rămâne în urmă valul
ca un ecou al lucrurilor încă neîntâmplate



2. te văd în preajma unui meteorit
strângând în palme linia molatecă a unei lumini indecise
sub care fotografiile cu morții tineri
se unduiesc precum peștii într-un iaz roșu

la vie n’est qu’une guerre d’extermination
oamenii se privesc cu multă dragoste
înainte de a-și da lovituri mortale
apoi se adâncesc în accidentul original



3. în tine au încăput exact atâtea femei
cîte s-au putut desprinde de sfârcul autolizei:
ai plâns, ai amuls ghearele fericirii
cu forcepsul imaginației,
ai trădat spasmul cosmogonic pentru un crez,
ai înnoptat în burta unui rechin de pământ

asphyxier la vérité des faits.
adaug limitei teratologice o mișcare de spin,
mâini de femeie care piaptănă un copil necunoscut
cu infiniturile mari și mici



4. casa noastră din zidul acela de convulsii:
sufletul iese fără să te întrebe nimic și se duce
să iradieze un alt continuum.
mă vezi în oglinda ce nu se aburește
dar te privești pe tine printre ramurile de ger

la vie n’est qu’un ciel nocturne du rêve
opalul îmbrățișează erotic două picioare
între care se rupe un pod ce ducea cândva la
vămile hemoglobinei.
viața de femeie este o hemoragie
în jurul căreia se desenează tentaculele interogației

le monde est plus profond que le jour ne le pense?
dar câtă lumină solară poate țâșni din uterul
nervos al lui Dumnezeu, atunci când tot ceea ce vedem
în noi înșine este doar dezavangarda unui alter-ego al Fiului?



5. merg cocoșată pe urmele tale
aprinzînd un foc din toate amintirile emanate de metavizualitatea
unei transhumanțe din real în virtual.
tu nu ai ciugulit firimituri de moarte
precum voyeurii ferestrelor aburite de la măcelăriile versetice.
tu ai inhalat moartea, picătură cu picătură,
perfuzie de sânge dedus cu sentimentalism matematic

la vie n’est qu’une gestion de la peur
adesea păsările urcă pe umerii tăi și scuipă piatră.
cerul e un ochi strâmt de animal lingvistic.
mama e un arc de cerc din care țâșnește săgeata ta otrăvită.
nimeni nu te va întâlni cu adevărat
decât în plasa pulberii de cuante



6. zâmbetul tău e un soi de comoție ludică,
realul gâfâie cum traseul zbuciumat al ultimelor cuvinte
de care te desparți.
astăzi ai murit întâia oară
printr-o substituție derealistă a umanității
cu tuberculii invizibili ai sinelui.

ce qui demeure paraît fuir
în interiorul tău cuvintele vor așeza mereu
pe creștetul păsărilor imobile
zăpezi claustrofobice




în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor". p.123-125.



***
Blog Angela Furtuna