De ce nu poartă corbii blana tigrilor, iar ucigașii junglei
penetul grav al zburătoarelor tăciune?
Aripile păstrându-și, un stol vărgat
Cutreiera-va prin văzduh.
I-ar sta rău majestoasei fiare purtând lucioase pene-ndoliate?
Dar și neagra panteră, ruda-i, vânează spornic.
Că mazilirea-i i-ar aduce ponoase la vânat el nu poate cârti.
Cât despre-asemănări, să ia aminte:
Statura negreșit că i-ar diferenția,
Păstrându-i rangul neștirbit.
C-un subaltern, de nimeni nu va fi confundat.
Cutezători ca să-l învinuiască de plagiat
În veci nu s-or găsi:
Numai poetul e stăpân peste-această viziune
Și își permite a nu ține seamă
De-acreditatele șabloane culturale,
Oricât de vechi ar fi.
Tigrului meu, eu nu-i voi cășuna
Nici un bănat.
La fel de bine râurile va străbate,
Căci are pene fermecate, nu de rînd:
Nici una nu-l va părăsi vreodată, muiată-n apă sau smulsă de vânt.
Acoperit de de-armura-i moale, mlădioasă,
Cu nici un chip nu va fi jumulit în caz de-ncăierări cu ai săi semeni.
De oameni, cu-atât mai puțin nu-i va fi jinduită haina ca trofeu.
În a mea lume, acest dar i-l ofer.
Nici eu însă nu știu câți tigri îl vor accepta,
Primind " să-și scape pielea " , pătrunzând, în salturi moi,
Să-mi populeze fantezia.