Rugat-am viața să-mi ghicească-n gânduri
Și pasul, cu al meu să-și potrivească
Să simtă când începe să mă pască
Răceala iernii-nchisă-n patru scânduri.

Să-și unduiască mersul a miracol
Când vreunei taine-i caut dezlegarea
Și să-mi păstreze veșnică, mirarea
Închisă în secretu-i tabernacol.

Iar când mi-o fi prezentul inutil
Și imposibil să-mi ignor povara
S-aducă-asupra mea, tăcută, seara
Înfășurându-mi sufletul umil.