cine sunt eu?


Pe galbene frunze în vânt
mă risipesc;
iuți seve în mine se zbat; când învins
și când învingător
în flăcări reci trec punți
și-n ruguri mă înalț arzând,
umbrei imun și neatins.
Spulber dogma stogului de fân,
nechemații din templu izgonesc;
înspre izvoare liber curg –
o amiază răsfrântă-n nadir,
un susur, o șoaptă în ale vetrei voci,
o privire de ape de vis înaintând,
un drum în mine însumi nesfârșit,
o voce a miezului nevăzut,
un gând căutându-se în râu,
un râu gândindu-se pe sine,
o fugă de valuri spre un țărm,
o stâncă sub valuri sperând,
norul peste câmpuri căzând;
sunt însuși câmpul de germinații plin.
Sunt trezirea celui de somnul veșnic ademenit,
cuvântul sunt ce-n taină se naște
pe buzele îndrăgostiților,
sunt tăcerea ce se caută în noi
și singurătatea spărgând ziduri concentrice;
sunt speranța celui din urmă
și bucuria dintâi de a trăi;
sunt o aripă în căutarea unui trup,
sunt clipa când zborul te fură din trup