Fanaticul vânt,vocile și părul celor orbi...
Simți?...
Sărutul gâzelor de sub pământ,
Ceața de pe chipul unui înger...
Simți?...
Așchii de Lună si puținul Soare
Nouri de întrebari se-mprăștie printre.
Proprii nostalgii ce se scaldă în sângele din vene principale.
Ne plafonăm adânc in mintea altora,
Singurătațile obositoare și lacrimile somnoroase,
Strivesc pleoapele si murdăresc albul ochilor.
Aduc aminte că moartea-i altă ușă.
Un alt drum;
Că lumea n-are margini.
Că frumusețea se pătează.
Suntem trecători si ni se stinge licărirea din aripilor.
Rămâne șoapta, răsuflarea caldă și aburul sărutului...
Ploaia cade,se lovește și-și găsește sfârșitul pe oglinda rece.