turnul babel


De peste tot, din toate timpurile,
rătăciți prin labirintul de sonore oglinzi
veghează, cad, albesc, ard ruguri noaptea
meșterii Turnului Babel de cuvinte,
mereu început asaltat, sfârșit nicicând …
Turnul vorbitor de capete vii -
gigantic trup cu mii de guri deodată grăind
înfricoșătoare simfonie urcă la cer,
lanțuri încarnate rupând, lepădând .

Prin viforul clipelor
ochii Înaltul prind, cuprind,
alegând din semne oraculara rostire
când Cuvântul logos divin,
avea acoperire în fapte, în aur...
de atunci, neîncetat urcă-n origini
spirala turnului de cuvinte -
autoamăgiri într-Unu plângând – râzând
printre cerberii de serviciu, gorgone
de la un cuvânt la altul …

O ! de pe creasta de capete
în hăul din tine poți să cazi, să recazi,
de să nu-ți mai recunoști chipul,
să nu-ți mai știi numele, locul sub soare
pierdut între forme, culori, arome, sonuri
să te întorci pe dos singur,
să te naști murind,
să mori înviind –
să renaști la totul renunțând
ca la o piele de șarpe …

În străvechi tipare eterne să te regăsești,
asaltând scara spirală spre cer -
aventuroase explorări genezice -
vârtej al cuvintelor gonind
unul după altul,
fiecare spre vârf țintind
să-și implanteze propriul cap,
pe care tu l-ai uitat printre stele -
preț de o viață contemplând
devenirea lumii prin lumi,
când cuvântul Demiurg
atotputernic, răbdător,
pe propriul risc
se preschimbă în
toate cele ce sunt.