femeia se-ascundea în casa de ceață
răsfira absența lumii prin camera ovală
în linii prelungi
până ce i se-mpânzeau mâinile
în iedera moirelor
intrând prin visul orbului

îi lăsa doar apă și un colț rupt
din pământ

tigrul îi veghea încă nopțile ostenite
își amintea cum lăsase focul
sub ruinele umbrelor

secundele-nvăluiau mătasea cenușie
a chipului ei
din oglinda mată

când a plecat a închis ușa
fără un ochi