agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-07 | | Înscris în bibliotecă de Monica Manolachi
Mitrele, ori de câte ori se certa cu muierea,
Își lua betele să se spânzure în vale la sălcii; Să vadă și ea, fir-ar a relelor, Ce-nseamnă el în casa asta, na! Săriți lume, striga Leana. Nea Dumitre, Nea Ioane, Duceți-vă, dați fuga-n vale după ăl nebun. Þicu, Bag’Samă, Cazaca, Mitrănoaia, tot cătunul Se strângea la panoramă. Mitrele mergea înainte, considerându-se de pe Acum mort, Vedea negru-naintea ochilor și aștepta să sune Goarna de apoi Pe podul lui Giurcă. Spânzurătorile lui fiind mai dese în anii de secetă Și sărăcie, Îndulceau întrucâtva atmosfera, Adică n-o fi nici dracul chiar atât de rău, Nu moare omul cu una cu două nici de foame, nici de nimic. Nu vă uitați la Mitrele?! Ajunsese să fie dat exemplu de longevitate. Lega betele înflorate, țesute cu drag de muiere, asta El o uita întotdeauna, Trebuia să-i aducă ea aminte, cu târnul, Le înnoda de-o creangă, scuipa spre Leana și-și Băga capu-n ștreang. Când își da drumul, altul, suit din vreme pe salcie, Jap! Cu securea tăia ori creanga, ori betele și Spânzuratul buf jos. Leana venea repede cu găleata de apă rece de la Fântână și turna pe el, să-nvie. Conta cât era de mort: alteori numai îi dădea de băut din căuc. Da’ să-l mai fi lăsat fă o țâră s-atârne, se văieta una, Să fi apucat măcar să scoață limba, așa venirăm degeaba, Aoleo, mi-o fi dat și laptele în foc. Mă, omul lui Dumnezeu, îl încuraja Þicu pe Mitrele, care Se arăta mahmur ca Lazăr după înviere, nu știa ce Atitudine să ia, Îi era rușine și necaz, toți ne mai certăm cu muierile, Alaltăieri io nu i-am aruncat alei mele masa-n bătătură? Nu mi-a făcut mâncare bună; am luat masa de margini, Cu tot ce era pe ea Și-am dat-o zdup! peste prispă. Păi ce, cu mine să nu se pună. Muierii nu trebuie să-i verși laptele-n păsat. Dar ce, să mă omor? Mai bine o fac vânătă pe ea. - Ãsta cu spânzuratul lui a ciuntit toate sălciile – Râdea unu’. - Oricum, de murit în pat n-o să moară. - Cine știe ce-o fi în casa lui, de-ajunge el până acolo. - Da’ din ce vă luarăți, fă, întrebă Veta. - Ei lasă, ce să mai… hai omule acasă! Mitrele se scutura de paie și pornea bombănind pe Coastă-n deal, Leana mergea în urmă cu vadra de apă-n cap. Noi copiii rămâneam ultimii la sălcii, Ne-ar fi plăcut să vedem un om spânzurat și să ne speriem. Unii dintre noi de-abia așteptau să se facă mari și să-și pună ștreangul de gât Ca să se strângă lumea și să vadă cum o fac ei pe grozavii, Morți și cu ochii beliți. Cine spunea asta acasă se pomenea cu palma peste gură: - Mă, zăltatule, tu știi ce lozăști? I-auzi la ăștia mici, altceva mai bun n-are de-nvățat de la ăi mari!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate