Răpești jarul săgeții
ieșit de sub bobul pămîntului
să se facă ințeles
doar unei înfățișări
omenești.
Drumul peste care-mi strigi:
" Hen andron, hen theon genos! "
se frînge sub aburul
călcîielor.
Cum voi trăi sufletul trupului
fără seamăn,
cum voi vesti încheierea
contemplării visului?
Trezește-mi măcar gîndul
adîncului miracol,
smulge-mi dar, buzele
cuvintelor
într-o sferă nevăzută;
desparte-mă odată
de umbrele plutitoare
oricît îmi va fi
de înfricoșător.
O.., tulburare vremelnică,
pe înălțimile măslinilor
tremură un sunet asurzitor.
Vin furtuni sălbatice
în vîrtejul dănțuirii,
iederele din grădinile
timpului se sfîșie.
Nu plîng lumea plînsului
în care am iubit
pînă la-nsîngerare,
nu plîng femeia de santal
a Iudeii
pierdută în oglinzile
dilatate ale fîntînilor,
plîng doar pulberea argintie
a lacrimilor izvorîte
în gura clopotului nemărginirii.