agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-08 | |
plăsmuiri de sânge spulberatic
de trei ori trag clopotele de cozi neînnoptatele zori din toamnă și dimpreună cu lumea * am ajuns în vie tălpile mele mustuite au învățat să ajungă la timp în toamnă m-am întins pe pământ printre rânduri n-am stăruit pe bucla nici unui semn de întrebare doar am alunecat pe ea ca pe un derdeluș în spatele urechii mă gâdila vocea pământului ciorchinii îmi atârnau deasupra frunții ca niște ursitoare când m-am trezit, un copil așeza într-un paner globulele sângelui meu mamă, noi doi vom tescui răbdarea și vom îmbăta lumea asta mică a noastră cu horn și podgorii apoi am ciufulit împreună zorile să creadă lumea că au dormit azi noapte în vie cu noi * cred că pământul merge atunci când dormim. cred că își ridică poalele și merge pe picioarele lui. cerul n-are nici o relevanță. el este doar o mantie o cortină o podea dedicată orbirilor noastre. doar pământul știe să presimtă iubirea să adulmece aburii luminii prinse încă în bulb și, mai ales, să nască. naște pământul munți și drumuri țese pânze freatice sculptează văi și urlă-n vulcani. când ne trezim, pământul își înfășoară gleznele într-o aseptică fașă. ne lasă să credem că noi ducem lumea mai departe că avem și noi un ax să ne dansăm la bară patimile (doar iarna pământul e fericit. sub zăpadă își face de cap plănuind muguri și colți de iarbă. iarna pământul face dragoste cu tălpile noastre trăgându-și neaua ca o plapumă peste trup) * mi-a fost dat să aud cum cântă un om cu jumătate de limbă. cântecul său pornea din spatele corzilor vocale, iar pe gură îi ieșea, puțin câte puțin, inima. când a ajuns în dreptul ferestrei mele, pleosc! o inimă fierbinte s-a lipit de ea. în tot acest timp, omul cu jumătate de limbă, cânta. n-am știut ce să fac pentru că nu în fiecare zi îmi alunecă inimi pe geam. au venit vrăbiile au ciugulit-o mărunt până s-au înnegrit au uitat să zboare și s-au făcut pietre. vrăbiile mele pietre s-au făcut. așa am învățat că nu există Adevăr, ci doar adevăruri mici și licurice și că ferestrele trebuie deschise larg când cântă un cerșetor lângă ele. cred că în ziua aceea Dumnezeu cânta deschiderea de pleoape și noi aveam cărămizi pe urechi ne-afundam în plăpumi scoțând cercuri pe gură. trăiam, în felul nostru, cu o frică prea mare și cu prea nordice ferestre. * avea mărul ăla viermănos o putere de a-mi chinui mintea pe unde viermele o fi intrat pe unde marea o să iasă din mâneca muntelui care este cea mai apropiată stație de metrou de casă de troleibuz de buzele tale de durerea care nu înseamnă absolut nimic dacă nu simți că ARZI atât de tare încât să își frigă umbra degetele când te-o atinge s-o pui de niște cartofi prăjiți sau de niște lume roasă pe la colțuri lumea ta cu blugii rupți în genunchi de atâta rugăciune meseria mea e să lipesc aripi de înger în umeri de bestie dar nu sunt nici una nici alta decât un adeziv amârât, zise poetul iubitule eu cred că amândoi suntem handicapați tu pășești ca nici o altă ființă pasăre nor eu tremur ca nici o altă frunză floare val și între noi mărul ăsta viermănos și un cuțit cu care nu știu iubitule ce să tăiem mai întâi: tăcerea sau întunericul? 8 octombriul 2005
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate