Domniței, amintindu-și, îi revine
roșeața ca o pată pe obraz
dar nici acum să creadă nu îi vine
că întâmlate-au fost la miez de noapte
pline de grabă și urâte fapte
ce-au fost și sunt de ființa ei străină
căci ea l-a refuzat și s-a opus
cu mica ei putere foarte bine
cum martor sfânt îi este Cel-De-Sus
dar el ducea în dumnealui jivine
ce nu aveau vre-o știință de pricaz
și nici de ochiul forțelor divine
ce implorate-au fost în frâu a-l ține
pe monstrul, ce scăpat fiind din zagaz
cum mai jignea la cruntul ei necaz
cu-ntorsături de vorbă fără haz
de-a trebuit să schimbe un macaz
și să-l înjure ca pe alte-cine
și ghiara să i-o-nfigă în grumaz
la fel de sângeros ca o felină.
dar în zadar. icnind fără răgaz
el suporta orice ca o minune
de rezistență la aversiune
ba mai făcea și bancuri fără loc
fălindu-se cu multul lui noroc
de-a da de-o viespe așa de zumzăită
ce l-a făcut să cadă in ispită
dar orice-ar face nu există-n lume
o forță să-l oprească, lutul ei din gume
crăiești de dulci sub clocotul de spume
cu drepturi pentru veci să și-l asume
ș-așa a fost și s-antâmplat anume
când ea sleită a uitat de sine
și el a profitat fără rușine

și alții se întreabă cum a fost
posibil incidentul fără rost
lângă străjeri proptiți în halebarde
ca să păzească, mândri de stindard,
ce avea mai scum palatul în culise
averea-mpachetată în brocard
căci fiind știute poftele-n bastard
cum încolțesc și se aprind și ard
când noi culori au înflorat o iie
se luaseră măsuri de-o strășnicie
puse de-acord cu cea mai strictă pază
încă din timpul când timit în vază
doar un boboc își arătase firul
însă de-ajuns ca cei ce sunt o piază
mai rea decât damblaua sau delirul
să declanșeze galopând pe cai
neașteptat, fiind prea din timp, turnirul
de nu știau nici regele nici curtea
cu-așa-nceput unde-i va duce puntea

dar cine își putea imagina
de-un suflet să greșească chiar așa
cum a greșit cel ce bătea-n Domnița
când el mierit la voce ca alvița
pe-un ton plecat octavelor de jos
i-a strecurat perfid și uleios
un sfat legat de noapte și-o fereastră
ce fiind deschisă florilor din glastră
le-ar prinde bine ca o apă vie
răcoritoare, vântul când adie

ce plan ascuns avea, abia acum se știe
căci peste drum având un colț de vie
ce pretindea că vine să-l pliveasca
de zece ori pe zi ca să rodeasca
el a văzut când s-a deschis fereastra
si a sărit prin ea de sprinten ca năpasta
(lucru real fiindcă a spart si glastra)
iar ea uimită a uitat să țipe
da-n rest a încercat s-aplice la mijloace
ce pe oricare altul îl puteau preface
în mielușelul blând păscând în șanț
dar nu pe el ce-ar merita în lanț
să fie azi și nu în alb cu glanț
cum se prezită acum la cununie
sigur pe pas, ne-cheltuind un sfanț
pe șușotul din partea feminină
venită ca să vadă ce străină
și plină și pătrunsă de căință
părea Domnița dusă spre altar
de mâna lui păroasă, de zlătar

în rest cam totul a decurs normal
la nunta cam pripită, dar nu rea,
că s-a mâncat, băut și dănțuit la ea
și oamenii, deshiși la buzunar
au dat Domniței ce plângea amar,
dar tot frumoasă, generosul dar