agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 58260 .



Prințul Miorlau
poezie [ ]
poezii pentru copii Colecţia: Poezii pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nina_Cassian ]

2005-10-12  |     |  Înscris în bibliotecă de Tiberiu Juganaru



Într-o împărăție cam ploioasă,
trăiau un împărat și-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, și un prinț,
singur la părinți.
Prințul era de șase anișori
și miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
și tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu prințul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlăia că vrea baloane;
și-n loc de baloane
voia tromboane,
și-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar niște bomboane
cu gust de baloane,
și-n care să sufle
ca-n niște tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau...
Și prințul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă afară;
Miorlau! – că afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare...
Părinții nu mai știau ce să-i mai facă
- numai să tacă...
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o sută una jucării:
căișori de lemn,
puști de tras la semn,
gume și creioane,
rațe dolofane
de celuloid,
și căței și mâțe,
și păpuși semețe,
cu ochi ce se-nchid,
și iar se deschid...

Ah, dar prințul nostru nu tăcea de fel
El voia ceva știut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna lună?
Miorlau! – friptura nu e bună!
Miorlau! – vreau să mănânc compot!
Nu vreau compot că nu mai pot!

...Albi și împăratul, albi și-mpărăteasa
De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, cățeii leșinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă țară.
Bostanii și verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
Zburară și berzele
Și se făcu – pe câte știu –
în jurul prințului – pustiu.
...Doar mâțele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prințișor.
Sfârr...Sfârr...
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
năzdrăvani!
Și-ncepură să-l ațâțe,
miorlăind motani și mâțe:
“Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu ești prinț
Ești pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, șoareci vei mânca”.

Atunci prințișorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, firește,
și prinse să vorbească omenește
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Și foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înșele...

Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceți imediat
și la mama, și la tata,
să le spuneți răspicat:
“Iubiții mei părinți, nu vreau
să fiu și eu un prinț Miorlau!”





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!