aceeași sâmbătă însorită, porumbul cu plete cărunte

răsfirate de sufletul tumultuos al sfântului Laurențiu,

lunecau pe asfaltul șoselei umbre dreptunghiulare,

semănau cu Dacii 1300 sau dacii luptând

cu legiunile romane,

mirosul de bălegar îmi aducea aminte de-acasă,

de viața la țară.

papura se unduia valuri-valuri,

îmi imaginam cum mulinez, de la mii de kilometri,

crapul cu ale sale mustăți întinse peste mări și oceane,

Dunărea mă mângâia cu brațele prinse

de umerii Polului Nord.

cu cât mă apropiam mai mult de Atlantic

mirosea a ciorbă de pește,

probabil lipovenii își întinseseră plasele meridionale

până la aurora boreală,

fumând Carpați prin Apalași sau prin Kahnawake,

vorbind mohawk,

îndulcindu-și borșul cu sirop de arțar ,

pronunțând cu accent rusesc

cabane à sucre.

aceeași sâmbătă însorită

în care o Românie atât de mică

exploda în inimile noastre de sportivi,

Stejarii pregătiți să cucerească

reduta Québec-ului,

am învins…

priveam cerul oftând, norii îi atingeam cu degetele

desenând avioane,

când ești singur, înconjurat de străini, Dumnezeu

este mai aproape de tine,

sunt pasăre călătoare izgonită de existența stearpă

pe alte continente,

aș vrea să zbor deasupra Tomisului

lingându-mi sarea de pe răni,

sărutându-l pe Ovidius pe frunte,

scrijelind o poezie de dor.

surprind acest prezent ciudat

transpus în megapixelii unei singure dimensiuni,

trecutul, o megaiubire, m-a transformat într-un megaloman,

de fapt este o suferință fără margini,

sufletul îmi este un ghețar,

trăiesc în cuaternar.

ce știi, tu, cum lupt cu morile de vânt arctic

ce-mi cristalizează amintirea,

biciuindu-mi fața lacrimile înghețate,

odată fierbinți de fericire?

te-ai gândit vreodată la patria ta

ca la un cimitir de cuvinte pierdute?

printre atâtea limbi covârșitoare

devii o limbă mută,

te îmbeți cu sentimente singulare

între patru pereți.

sunt regele gândurilor de iubire imposibilă

metamorfozate în versuri,

Snowdon, muntele pe care m-am cățărat

spânzurându-mă de Lună.

je ne veux pas oublier le passé pour un jour à venir,

je me souviens toujours de ton sourire,

dis-moi que tu m’aimes, ça suffira, je peux mourir,

en regardant ton visage, mon dernier souvenir.