agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11069 .



O, adevăr sublime
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihai_Eminescu ]

2005-10-13  |     |  Înscris în bibliotecă de Constantin Enianu





O, adevăr sublime – o, tinichea și paie !
O, poezie mîndră – o, buiguit nerod !
Istorie spirată – minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce – a mùcoșilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec,
Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec,
Stăpîn pe-a ta gîndire – cum ești p-instinct stăpîn –
Se vede cînd femeia golește al ei sîn.

Cînd poala ș-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpîne,
Tu nu surîzi cu rîsul cel lacom și murdar,
Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un cîne,
Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har.

Nu ești gelos – ferit-a… cucoșii doar și vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii
Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubești atîta încît îi strîngi de gît…
Și-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale –
Și limba ta de flacări și plină de urăt.

Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca și un poem ;
Dar totuși rog divina ca depărcior rămîie
De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem.

Cugetători ai lumei ! o, împuțiți eterul
Cu sisteme înalte, puneți-le-n săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul
De stele și comèdii vă este un hămbar.

Preoți cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteți sarea lumei, formați inima ei.
E rău numai că ziua stați pe mîncat și bere
Și sara pe minciune și noaptea pe femei.

O, drăngăniți pe gînduri voi, muzici ; voi, sculptor,
Îmi pipăiți cu mîna un corp tremurător ;
Și, voi, artiști dramatici, strîmbați-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-așteaptă c-o cunună.

Tu, timp, nu poți cununa în degete s-o sfermi
Căci zugrăvit-atîta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puși pe tronuri de Dumnezeu sunteți,
Să plătiți balerine și țiitori s-aveți,

O, diplomați cu graiul politicos și sec,
Lumea cea pingelită o duceți de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, ființi spurcate :
Popoarele există spre a fi înșelate.

[1874]

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!