In drumul sau spre neant
S-a oprit sa-mi sopteasca si mie doua cuvinte...
Mi-a spus ca este doar un gand
si ca materia sa e impura
Mi-a spus ca nu vrea sa ma vada plangand
Si nici cu zambetul fals pe gura.

S-a oprit din drumul sau spre infinit
sa imi ofere si mie doua cuvinte-
Din drumul sau pentru mine s-a oprit
Si odata cu el si privirile-i sfinte.

Totul se facuse atunci de stana si piatra
ramasese crucificat in dorinta
El s-a oprit pentru mine doar un pic
Pentru o himera materie de fiinta...

Inimile s-au oprit atunci dintr-o data
Si cerul palise intr-o jalnica neculoare
Si vantul se hotarase sa nu mai bata
Iar lumea era posedata de intamplare.
Pe fete lacrimile inghetasera toate
Iar lumina isi retrasese din valuri-
Si ultimele potcoave erau moarte
Ale celor din urma centauri.
Iar atunci am varsat ultima lacrima pentru el
Rugandu-l sa-si continue cararea,
Acel drum maiestuos al sau catre neant
Ce leaga si soarele si timpul si marea.