Linie
*
19
eu merg până departe,
fac un pas.
neliniștea îmi
închide ochii,
pleoapele,
eu văd
prin fereastra ce a devenit
o lume subțire,
infinită.
văd și mă strecor
prin această lume
prin care eu
am devenit un punct.
*
20
lumea plutește.
eu sunt punctul
din linie,
merg printr-o fereastră
atât de deschisă
încât pământul
ca o sferă inofensivă
poate trece prin ea.
*
21
linia mea e un drum,
un drum pe care
eu nu-l pot desena
nu-l pot descrie,
dar știu că frica
și oboseala
se îmbrățișează,
dându-și mâna
prin această fereastră
prin care
numele meu
pătrunde nestingherit.

*
22
aici cuvântul poate fi
doar un nume,
care plutește sub forma
unui sunet
aruncat în infinitul
din lăuntru.
*
23

în infinitul din afară,
gândul obosește
să privească
dincolo de numele lui.
liniile frânte
devin în felul acesta
universuri
asemeni unor
foi de hârtie
așezate într-o carte
pe-un raft.

*
24
iau cartea
și fără să o deschid,
o transform într-un gând
plutitor pe o linie
paralelă cu lumea,
unde eu sunt
doar un nume
ce dorm.



Frumusețe
*
25

cunosc lumea,
privesc,
o privesc de la distanță,
nu știu cum
să pășesc,
nu știu
cum să merg,
îmi este frică
de pasul meu,
care ar putea distruge
frumusețea
ce nu o pote
înțlege.

*
26

frumusețea aceasta
se ascunde mereu.
nu știu pe unde
să merg,
pentru că ea,
fiind a lumii,
vreau să o
pot cunoaște,
dar pot înțelege
oare nesfârșitul,
atunci când rămân
singură în fața
unei frumuseți
ce mi se ascunde?