Aș, nu plouă curînd, spune Moșu Pătru,
Fiindcă n-a ieșit nicovala la munte,
Uite, cînd s-or face norii așa nicovală
Peste munte, atunci o să tragă un ropot.
Să luați sama,
Să fiți atenți primăvara, dacă bubuie-ntîi la Cornul Caprii,
Aci spre sîrb, o să fie bine.
Dar dacă bubuie la neamț, în partea ailaltă,
Nu e bine, că nu poți să știi de ce bubuie, fiindcă nu e întotdeauna de
Ploaie, mai au și alte socoteli de-ale lor.
Acum, iarna cred c-o să vină repede, c-a început să-mi înghețe mie o
Mînă.
Ninge, să știți, îmi e mie frig la buricele degetelor.

Moșu Pătru e un filozof.
Umblă cu vitele pe cîmp și le învață filozofie,
Discută cu boii cum discutăm nori, bunăoară,
Tot felul de chestiuni și mai așa și mai așa.
Vitele pasc și bagă la glavă ce aud.
Vin să-l asculte și oameni mai mari,
Femei cu secera-n mînă, să-l întrebe, ca acum, cînd plouă
Ori cum trece viața.

- Ia spune, nea Pătrule, cum trece ea, viața,
De nu te-alegi cu nimic, că, uite secer de-azi-dimineață,
Nu mai poci de șale, și cînd mă gîndesc să mă duc acasă,
Îmi vine să-mi iau lumea-n cap, și așa e de cînd mă știu.
- Vedeți voi căcăreaza asta de iepure?
Moșu Pătru se apleacă și ia-n mînă un gogoloi bine rotunjit.
Dacă-o pui pe gîrlă... într-un ceas e la Balș, în Olteț, de-aci în
Dunăre... și-i pierzi urma...
Bine că nu ne dăm noi seama, că ne luăm cu altele.
Cînd ești mic, joci pietricelele, de-alimerele, de-a omul negru,
Dacă te mai mărești, tragi la horă, iei hora-nainte și țopăi
Alunelul, Jianca, Sîrba, Șuleandra, Rustenul, ori cum le mai zice, cîte și mai cîte,
Așa ca să-ți ostenști picioarele, mușchii și să nu-ți faci gînduri.
La urmă te pomenești năpădit de copii. Și-odată ți se zbîrcește
Fruntea, parcă-a tăiat cineva de nojițe din ea.
Dacă ești muiere, ții Filipii, Precupul, Cîșlegii, te calcă toți pe picioare la dragobete, faci zile pe ajutat,
Pui ceaunul de mămăligă și mesteci... în soare, în lună,
Că nu-ți mai dai seama, ți-e mintea-n altă parte...