eul este un foișor. un loc de observație a absurdului. aș vrea să mor în străinătate. să mănînc zeamă roșie de sfeclă și pâine de secară. să aud cum se desface-n mine botul unui mugure. ea cădea în lume ca un sac plin cu faruri stinse de mașină. zgomote seci de cranii cu care femeile estului au împus zidurile ca pe niște pântece tari. nașteri mute în care mama se înfășoară în propriul copil pentru a auzi mai bine zgomotele lumii. ce se întâmplă afară?

la început, era cuvântul ieshua. romanii au înlocuit litera a cu litera s. estul mi se așeza pe umeri ca o blană de hermelină. o femeie goală învăluită în carcasa unei deconstrucții. patruzeci și unu de ani în lagăr, călare pe măturoiul ce mirosea a bălegar. oamenii se întorceau mereu la sentimentul morții, privindu-și călăii drept în față. dovleci uscați. casele, verzi și sprintene precum lăcustele, se cocoțau pe crestele dealurilor și pe munți. urcam în cer, fiecare pe cărarea lui ascunsă.

ia să mi te arăți nudă, îmi zicea controlorul de bilete de la operă. raiul nu este pentru burghezi bine îmbrăcați. îmi strângeam cu grijă blana de oaie în jurul articulațiilor de sticlă și simțeam atingerea aspră a amenințării. orașul se descompunea în mici celule. trăiam într-un metru cub de sufocare. postúri de asediu. cineva ne pândea mereu, cu degetul apăsat pe trăgaci. libertatea este un boa constrictor. târându-se tăcut printre frunzele putrede. la vamă, un bărbat cu barbă cenușie fluiera printre dinți. sfântul petru avea gură de lup. cum s-a născut ain-karem? gravidă în luna a șasea, trebuia să mărșaluiesc cu pușca pe umăr mai ales în zilele toride. asfaltul îmi topea umbra. privirile batjocoritoare mi-o lingeau. istoria estului, un drumeag înfundat? nu, lumea e mult mai lacomă. nimeni nu trecea dicolo. fiecare se adâncea în sine. o groapă ce se sapă singură și se umple cu cioburi de ființă

viața globulei roșii durează 120 de zile. noe a aflat direct de la tatăl că viața omului durează 120 de ani. matricea cosmică ne închidea în stigmat. în fiecare zi, murind, fascinația călătoriei anula toate timpurile personale. un singur cuvânt în stază: carnea aceea rigidă pipăită de mâini înghețate este o formă de viață. hăcuită de ideologi. la metro, doamna cu urechile prea mari își vindea pântecele. mai e loc de parcare pentru vreo paișpe androgini. cumva, politica cea mai corectă este și cea mai păguboasă. marii învingători pe care i-am cunoscut sunt trădătorii. estul era o halcă de vânzare. oare acum nu mai este? ce înseamnă acum, mamă? o gură de vin și o bucată de pâine în plus. frământată cu ouă și vopsea roșie. cîinii mei iubeau tirania unui idei. în libertate nu poți fi decît absent. deleted.

pe pardoseala de la urgență zăresc o pată de sînge. ba nu, o fragă. ba nu, un crater. asistenta îmi bagă acul în venă.atacul de panică este o uvertură la ceva misterios. îngrozită de luminile din camera de anchetă, am învățat să merg cu ochii închiși. vârfurile acelor intrau ușor în mintea anesteziată. apoi degetele gălăgioase ale brutelor. apoi corpul lor aspru. apoi moartea lor de porțelan. estul era o cameră de anchetă. o caracatiță se așeza în fiecare zi pe umerii mei și mă obliga să-mi imaginez moartea. scriam apoi textul despre moarte, la comandă, îl dăruiam profesoarei și plecam. liniștită? până a doua zi, când estul izbucnea din nou în noi ca o pandemie de ciumă prin implozie. un nou text despre moarte.însoțit de un alt banc despre dictatorii roșii. pe rever, câteva picături de salivă din gura acelui propagandist ce nu se putea propaga decât prin rețelele de copii făcuți pe bandă rulantă. fiecare înțepătură mă ademenește către versantul vieții. de la etajul XIV, ca dintr-un alt secol, se vede o pată galbenă alungindu-se pe imaginile în sepia. doamna katherine spală prin imagini lichide prizele de opium ale soțului ei. frumusețea va salva lumea. inteligența o va distruge. când să plătesc marfa la casă, îl zăresc pe dostoievski cerșind de o tigară. mie îmi ceri tu esența ființei? știu o grădină în care cineva, sub o lespede, suge sânge. a, nu, imi explică dumnezeu, amabil, pământul bea sângele fratelui tău. întâiul frate mort. al doilea frate mort. al treilea frate mort. sângele floral

kashe lihi'ot jehudi. un rachiu ieftin făcut din paie. am avut cîndva un melc. aristide. apăruse în baie, într-o noapte. stăteam în genunchi și vomam. melcul îmi aluneca pe spate, cu o dâră ce traversa mai întîi omoplații iar apoi cocoașa. dupa câteva săptămîni , începu să-i crească și lui în spate o cocoașă. între timp, cocoașa a devenit iglu. cînd aristide a avut și el casa lui, nu s-a mai întors la mine. mă trezesc noaptea și văd un chip de om. mereu altul. care dispare în flăcări în clipa următoare. secunda în care acela mă privește este un brici. îmi rămîne un strigăt și un spasm. dumnezeu purifică sângele ce murdărește. țapul e trimis în uitare. deșertul măcinând viețile mele nesfinte. mîine voi avea un trup. cu sângele șiroind pe pulpe. spasmul estului, prin care femeile expulzează copiii direct în celulele bine păzite

ceapa putrezea în țărînă în acel an. nimeni nu venea să răscumpere mireasa. goel se stingea de la o zi la alta. moartea învie mereu. eu aparțin probabil rasei lui tubal-cain fierarul. rod rădăcini și beau cristale lichide de stibină. peste tot se scurge sângele de prisos. eram convinsă că nu toți oamenii au nevoie de acest lichid roșu, atât de cleios. unii desfac nucleul atomului cu un clește. miezul roșu irumpe zemos. sîngele este cupa de bucurie. uniți, dar nu identici: asta îi spun iubitului meu. sudați prin sânge. și atât de morți. unul înghițit de pământ iar celălalt mâncând pământ. așa de frumoasă, încât toți plângeau. estul se aprindea ca un felinar demodat. orbii îl pipăiau și ziceau că e orion. eram singurul om care vedea tot ceea ce se vede și tot ceea ce se știe. ceea ce vedeam, însă, nu era ceea ce știam, iar ceea ce știam era tocmai vârful otrăvit al antiființei ce mă concura clipă de clipă. estul este un mediu de imersie schizoidă

corect ar fi: nu mâine, ci niciodată.
ilustru ar fi: nu niciodată, ci mereu.
logic, însă: ceea ce nu este, nu poate începe decât atunci când se va sfârși.
mama îl întâmpina pe tata îmbrăcată într-o rochie verde. îl aduceau doi pe o targă. avea deja o barbă lungă. nu-și mai amintea nimic. în privirea lui ne scufundam ca într-un tău de munte. vocația multiplului este o formă de autoliză. eu sunt toate femeile. "frumoasă ești, iubito, ca o tirta, placută ca ierusalimul..." beznă și perfecțiune: m-am trezit dis de dimineață la sefira tiferat. în copacul de sub fereastră, o ciocârlie sângera, unindu-se cu imaginea mea din oglindă. priveam pentru prima oară în jur. o iarbă de litere, plină de omizi. bărbați cosind pajiștea, cu bărbile șfichiuind aerul tare al estului. biciuri ademenind iepele lucioase ascunse în umbră

un pseudonim în formă de enigmă. astere. chitara mea avea coarde din intestine de pești. ciupind deasupra serii o coardă infectată de melancolie, l-am întâlnit pe chiron tămăduitorul. ce cauți în estul sălbatic și ideologic? l-am întrebat. aveam multe blesteme și vrăji , aveam descântece și leacuri. babe înfipte în cruci de lemn fraged. maeștrii de ceremonii sodomizatoare și bibliotecari ce jefuiesc cadavre. biblioteci desfigurate de ciuma naționalistă. colecții de frunze moarte scufundate în foc. cărți mutilate. volume arse. tomuri violate. istorii amputate. culturi șterse din memorie. poeți atârnați cu capul în jos de propriile versuri, pentru a plânge cu sânge. astere. chiron mă purta în brațe prin reanimare. te legăn, zicea, te scutur de obiecte, te duc la îndumnezeire. numai ce-l vedeam trecând pe la geam, întunecând estul



în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor".


***
Blog Angela Furtuna