rogozuri aspre-n suflet cresc
după diluvii de durere
și-n mine nu mai regăsesc
decât un smârc plin de tăcere

m-a amorțit perfida moarte
când ni s-a strecurat în casă
și-a dus făptura ta departe
lăsând un gol ce mă apasă

cum să mai licăr din privire
privind cu saț făptura-ți dragă
când nesătula cu-o cosire
te-a stins pe veci cu viața-ntreagă

m-a`nsingurat pentru de-a pururi
lăsând doar amintiri în cale
simțirile punând pe ruguri
ce ard la ceas de-nmormântare