agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5848 .



Nunquam ridenti
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru_Vlahuta ]

2005-10-19  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



Ciuli urechile și, fluturând din cap,
Se depărtă bodogănind:
- Că multe lighioane, Doamne, mai încap
Și-n lumea asta!... Însă eu mă prind
Că nu e alta mai netrebnică sub soare
Ca secătura asta de privighetoare...
- Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat
De ești așa de supărat?
- Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult
Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult
Același și același țârlâit
Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit.
Ș-apoi - să-ți spun - pe lângă că nu-mi place,
Dar, înțelegi că... nici nu-i serios
C-o astfel de dihanie s-avem de-a face,
Eu, care lui Isus Hristos
I-am înlesnit intrarea în Ierusalim,
Și tu - căci noi și la isprăvi ne potrivim -
Tu care duci la glorie-mpărați,
Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați...
- Ci lasă-le păcatelor de fapte mari,
Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari
Și scumpe clipele aceste,
Când parcă zbori,
Când uiți că ai să mori,
Când ți se pare că trăiești într-o poveste...
O, clipele aceste sunt așa de rari!
Ș-un cântec e-un izvor de fapte mari.
Tu prea ești serios de felul tău;
Nu știi să râzi, și asta-i foarte rău;
Nu-ți faci idee cât îți șade de urât
Când stai așa posomorât.
Pe mine cântecul mă face visător,
Și nu că-s cine știe ce cunoscător,
Dar, uite, dimineața mai ales,
Când ronțăi iarba-nrourată-n șes,
Și când încep privighetorile,
De parcă plâng și florile
De-atâta viers, de-atâta duioșie,
Îmi uit de toat-a neamului robie:
Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă;
Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă,
Neștiutor de frâu,
Pe-ncântătorul țărm al unui râu
În care, noaptea, dorm minunile cerești...
O, caii năzdrăvani de prin povești,
Ce s-au ales la toate pricepuți
Și-n toate luptele biruitori,
De bună seamă că au fost crescuți
De mici în cântec de privighetori...
Ia!...
Ș-amândoi tăcură.
Dar farmecul acesta, mai presus de fire,
Cu cât umplea un suflet de iubire,
Cu-atât umplea pe celălalt de ură.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!