cred că și moartea are un suflet de dat
nu mai putem învârti cercul de alb într-un singur sens
ne întreabă crucile de ce înmormântăm amintirile
poezia iubirea năzuința crezul copiii
ne strecoară frigul un început deja amanetat
pe când ne însămânțam spre a răsări în pântec

se spune din ce în ce mai mult că spiritul își alege
locul timpul părintele pieirea aici
spre a-și rupe firul și a-l înnoda în altă parte de lumină

nu pun rămășag astăzi pe eternitate nu o mai recunosc
exist ca o clipă de-albastru
fărâmițându-mă atunci când îmi vin ceasurile invers
fără tânguire mă adoarme tămâierea și orice lumânare topită
îmi amintește că am încă acest trup de purtat

îmi plâng condorii pe umeri și astăzi
pacea din mine se face parfum de cală spre-altar
și nu mai vreau nume și nu mai vreau drum
doar cântecul inimii mi-ascunde chipul printre ai mei
cei duși mai devreme cu o viață niciodată a mea