între mine și voi e-o dragoste mare,
o-ntruchipare de soartă amară,
cuprinsă-n neant, și spusă aici,
ce-ți apare suspinînd la gîndul
cel greu, de-ntrupare, continuu.

n-aș vrea sa mă-ntrupez mereu,
metempsihoză ești visul meu
doar o singură dată,
ca să-mi vad sufletul săturat,

de soartă, de lacrimi, de cînt,
aici lînga voi, pe pămînt, unde calcă
in același timp, si mereu,
prietenul meu, Lazăr.

nu-i doresc soarta și nu-l mîngîi,
ci el simte, singur, toate durerile
acestui pămînt de pe care nu poate pleca,
fiind blestemat, ce dulce dorință
a tuturor, să trăiască și să știe.

la sfîrșitul veacurilor,
cînd va veni ziua Învierii,
un singur om va fi trist,
prietenul meu din copilărie, Lazăr.