Să intrăm în casa de lemn, la capătul zilei.
De-aici mai departe ușorii nu se sculptează,
pereții nu prin defel zugrăveala,
podelele moi se-afundă sub tălpi,
grinzile dăinuie doar prin aducere-aminte.
E cald înăuntru și ușile sunt zăvorâte,
miroase ciudat a otavă târzie,
se urmează versete, cuvinte de licăr și fum,
iar valurile se aud cum bat în scânduri,
la geamuri fulgeră delfini întunecați,
se leagănă meduze uriașe,
bat valurile casa, tot mai înalte,
nu s-o scufunde, s-o mântuie.
Clopotele mari le trage-o salamandră: ding-dong, ding-dong.
Clopotele mici le trage un calmar: cling-clang, cling-clang.