agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-22 | | În peºtera mutã de alb vertical cu stranii striaþii zgâriate-arbitrar, Doua fragede mâini cu centurã de unghii apucã perdeaua de sare si urcã Zdrelitã-i e fruntea ce poartã cununa ºi palizi obrajii ce lacrimi aninã Caci fuge de hâtru ºi fuge de-o vinã ce n-are...sãrmana fãpturã. Zadarnic o cheamã iubirea de tainã la cumpãt...cãci n-are scãpare Când hãul hipnotic sub patul demonic o cere mireasã... de-nmormântare Ca un paznic divin, muntele-o apãrã doar de slutul lumesc, fãrã hotare, Umbrele negru-albastre din ape o împing ºi o trag spre-ncununare. Pe patul sãpat de apã în sare, aruncã buchetul ºi-un ultim suspin Iubiri interzise de meschinãrie se prãbusesc de-odatã în vrie Oglinda cea neagrã se sparge în lacrimi ºi ce-ar trebui sã pluteascã dispare Iar hãul puternic, lacom ia prada ºi-o duce-n adâncul fara de soare. Un þipãt surd reverbereazã-n oglinda de umbre diforme, trezite din somn, Animând Catedrala Neant dintr-o lume uitatã de timp, neºtiutã de om, O mânã demonã zdrobeºte o orgã prea gravã, prea sumbrã sã cânte-ntr-un Dom, Cu voci ne-nþelese ce-adunã în coruri ºoapte livide, fãrã de ton. Sihastru ascet, arhanghel lugubru, arhiereu întru negru macabru, sinistru, Mire absurd, aºteptând de prea mult, alb muribund sã-i aducã vreo veste, Vede mireasa, prea bine pesemne, de viaþã desprinsã cumplit, miºeleºte, Sfãrâmându-i cu urã, inima purã, elucubraj infernal de poveste. Ceremonia absurdã-nceteazã, când în negur-abisalul întregii clepsidre, Rãzbate lumina chiar prin oglindã, o fereastrã deschisã spre soare, spre lume, Conul divin ºi apa sãratã leviteazã cenuºa-nisip clepsiatrã, Reîncarnând fiinþa curatã : mireasa iubirii...pe veci iertatã. Clepsidra vieþii, frântã în douã, de-oglinda groteascã ce lumi ne desparte, Se-adunã din cioburi revers îmbinate cu albul deasupra ºi negru-n-pãcate, Un nou destin, ce uitare adunã, îºi pregãteºte intrarea nebunã, Cãci Mâna Divinã "întoarce" clepsidra-ntr-un spaþiu în care, la fiecare, Lumina sporeºte, Iar umbra pândeºte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate