Stăteam culcat
Și conversam ușor cu pământul cu iarba
Atunci când oasele spatelui meu
Se scufundau dintr-o dată-n pământ
Știam că e bine
Știam că nu voi mai vedea soarele
Niciodată așa cum îl văzusem până atunci
Știam că-l voi vedea cu ochii mult mai rotunzi
Cu ochii pământului.
Apoi când mă sculam
Și mă duceam seara acasă
Mama întotdeauna spunea
Ușor, fără să uite să-I scape-un oftat
“miroase-a pământ, a lut”