agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1605 .



vietile mele nesfinte VIII
poezie [ ]
atelier de masti

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2005-10-25  |     | 



inocența este un vin de gheață. încălzindu-se moleculă cu moleculă. lent. apatic. de-a lungul zecilor de ani. inocența fiecărei generații se sprijină pe temperatura de asimilare a adevărurlior tari ce vin din generația anterioară. conștiința dictaturilor din estul recent nu mai există la generația copiilor revendicativi de astăzi. doar un basm. amintirea dictaturilor mai dăinuie doar în mințile deja atinse de ateroscleroză. ale nesuferiților părinți. sau bunici. rable. jucării stricate. postdictatorii înalță acoperișul lumii la cote și mai insuportabile prin mecanismele amnezice ce duc la legitimarea totalitarismelor. ca și prin spălarea creierelor. vorbeam despre procesul dictaturii din est. cu unchiul alex. cu livluv. cu ralu. cu colegii de celulă. cu dalit și frații de cruce. dar câtă vreme leaderii ideologiei totalitare de ieri conduc azi estul reciclat, cine să instituie public adevărul vinovăției mușamalizate? escavatoarele macină. crematoriile storc amintiri din cenușă. mistificare. lopețile îngroapă harnic morți nevinovați. arhivele sunt topite. înscrisurile modificate. mediatizare intensă de povești adaptate eclipsării genocidului ideologic. guri astupate de pecetea pământului. umplute cu excrementele reeducării. ochi acoperiți de ceață. cecitatea dirijistă. marketingul mitomaniei politice dând limbi de lemn decrepitudinii estului abandonat



exista un ținut al întrebărilor. lujeri de splendoare. ce-ar fi omenirea, dacă dragostea noastră nu ar încinge-o cu cercul ei de foc? ce-ar fi bucuria, dacă muzica ei nu ar răzbate până la miezul nostru reticent? atât de bogați, încât gemeni cu sufletele pierdute. oamenii nu aveau nevoie decât să cultive vița de vie și să plaseze în mijlocul viilor stații de amplificare a muzicii. toată vara, strugurii ascultau muzică preclasică. händel: concerti grossi. douăsprezece concerte. douăsprezece luni ale anului. bach: orgelwerke, die 3 violinkonzerte – tripelkonzert, messe in h – moll, musikalisches opfer, cembalowerke, italienisches konzert, englische suite, toccate, duette, cantattas, kammermusik…altădată nu aș fi ocolit toate răpunsurile posibile. și aș fi înfruntat, de la bun început, moartea. dar oare de câte ori aș mai putea muri? oare lupta mai este un tribut plătit onoarei? oare adevărul meu mai este relevant, câtă vreme adevărul celui mai tare îmi este impus prin forță? oare ideologia internaționalistă care a paralizat instinctele vitale ale poporului meu estic nu a fost doar un experiment de crime împotriva umanității pentru care, acum, însă, autorilor - niște aventurieri străini de estul îndoliat - nu li se intentează nici un proces public mondial, care să demaște proporțiile erorii, condamnând-o pe vecie, fie chiar și numai moral? oare sutele de milioane de morți ai estului nu mai sunt interesanți pentru istorie, din moment ce estului i se refuză dreptul de a avea o istorie? dealuri mlădioase și văi molatice. munți prietenoși. terase înflorite. frunți de stâncă gânditoare mângâiate de boturile umede ale caprelor. cerul cernând flori de cais peste bulbii de pământ învăluiți în iarbă. oamenii îngenuncheați pe acest tărâm dintre realitate și vis. bătând cu fruntea în pământ, sfioși ca la poarta raiului. bunica lui dalit refuzând semnul crucii. prietena ei olăriță care își adusese un dumnezeu din îndepărtatul tibet. amândouă aruncate în închisoare, alături de alte eretice. celulă de femei. care se scremeau să nască același dumnezeu rotofei și lucios. dormeau în același pat, câte două, fiecare cu capul la picioarele celeilalte. când gerul nopții să lăsa în celulă, suflarea fierbinte a uneia trimitea căldură tălpilor altei femei. căldura urca prin pulpele amorțite. măduvă din care inima muribundelor ciupea mici sincope. moartele se legănau cântând, cu copiii atârnând de-a lungul brațelor, ca niște aripi greșit desenate. îngerii estului refuzau să zboare




toamna sosea cu ceremonie. via ruginiu albastră își etala opulența. frumusețe sălbatică învinsă. lasoul dimineților potolea cu greu roșieticele nopți nărăvașe ce zgâriau cu gheara lor sticloasă obrazul fraged al boabelor de struguri. ritmul în care lumina tropăie prin miez. contratimpii cu care sucul dulce al strugurilor se pornește către gurile însetate, pecetluite timp de un an, în așteptarea dorinței rituale. mă alăturam cultivatorilor de viță de vie așezându-mă și eu la marginea viei. paznic. nimic nu o putea atinge. nimeni nu avea voie să o privească. nimeni nu se apropia să o adulmece. coroană. zid al unui oraș sfânt, înconjurând si protejând limba, sabia și cuvântul. lunile iunie și iulie zburaseră ca niște porumbei. august îi adusese aproape pe săracii care pândeau creșterea nopții ca pe coacerea unei fecioare. cu care ar fi făcut un troc cinstit. dându-i un degetar de ambrozie în schimbul voinței de a supraviețui. femei nerăsturnate. elastice cuiburi. când începea luna octombrie, deja strugurii se zbăteau în zgârciul aracilor. mameloane supte. boabele deveneau sfârcuri îmblânzite acum și de simfoniile lui mahler. sau de martiriul sfântului sebastian al lui debussy. trepidând, băieții veneau la marginea viei și se luau la bătaie. mușchii lor așterneau limba vânătă a serii peste ciorchinii care tremurau în bătaia lunii. dar nimeni nu îndrăznea să-i atingă. doar îi pipăiau din ochi. de la distanță. apoi în vis. îi mușcau și își lingeau bărbia plină de sucul dulce. vinul în implozie. abia către noiembrie, când temperatura nopții cobora până la minus 7 grade celsius, bărbații și femeile începeau să culeagă via, timp de câteva zile și câteva nopți. fără somn. era momentul când se apucau să facă și vinul. antalele sfârâiau. aburul opărea crengile castanilor. fierberea vinului umplea aerul de miresme. fecioara adormea, în sfârșit. răpusă. pătrunsă de vinul spumos. existau și ani de caniculă, în care muzica răgușea. fără bruma rituală, strugurii erau abandonați în vie, lăsați să moară de sete. ca niște copii nedoriți. culegătorii credeau în superioritatea morală a ratării. și în vinul lor de gheață





în arta construirii templelor, echilibrul cosmic nu putea fi conceput în absenta celor opt pilaștri. realizarea unei cvadraturi a cercului obliga la tranzitul prin octogon, iar acesta la rândul său era raportat la lumea intermediară a celor opt direcții, a celor opt porți și a celor opt vânturi. eram o sacrificatoare. ceea ce sacrificam era pretenția mea egoistă de a fi. sinele ca necesitate. civilizația era o formă de radiație. ca și bucuria de a fi un animal. antrenamentul galopant pentru metafizică era o reprimare. brutală incizie a existenței. viața în est: un vânt rece zvântă trupul plin de crestături. dovleacul de halloween, diabolic iluminat de o inimă pâlpâitoare. în fiecare moment al deciziei, un cuțit de vânatoare imaculat amenință splendidul animal. mă aveam numai în măsura în care puteam să mă sacrific. am numai ceea ce dăruiesc. locuiam sub acel acoperiș rotund susținut de opt coloane ce se înalță pe o bază pătrată ca pământul. aiurezi, îmi spunea mama. viața nu este o reprezentare simbolică. ești acolo unde începi să iradiezi. un cap de cocoș care vestește o zi. la început doream să adun ce e risipit și multiplu în forma inițială a lui unu. pe toți ne năștea maica îndurare dintr-o copilărie unică. mă mutam, anxioasă, în sufletul lui alex, sau al lui livluv, sau al lui ralu, ori al lui mihail. sacrificată și sacrificatoare, rastignită în mine. acolo unde începeam, abia sfârșisem. zămislită voiam să fiu și să zămislesc. să mănânc voiam și să fiu hrană puilor mei. splendide animale anideologice. ucisă voiam să fiu și să ucid. unită voiam să fiu și să unesc. amin.






sentimentul timpului este un handicap irecuperabil. ca și orientarea după cele patru puncte cardinale. precum și clișeizarea unui dumnezeu sau a altuia. în realitate, pământul este o celulă cu eretici obsesivi și cu eretice compulsive. iar estul este una dintre machetele posibile. oamenii atârnă în amniosul imaginarului. sinucigași vitaliști, manipulați prin delirul iconografic. pierzând totul, fiecare își câștigă dumnezeul terapeutic. sau dumnezeul cruciard. ori dumnezeul care răspunde cel mai bine tendințelor lor fundamentaliste.restartare. dreptul la un nou început. tinerețe fără bătrânețe. viața de apoi.judecata de apoi. sfânta împărtășanie a descotorosirii de trup. sângele și trupul cuantei. ochii pământului. deși absentă din sophismata, zăceam timp de câteva luni pe an. bolnavă de iluziile cu care tinerețea propune o minimă heraldică a stadiilor existenței. încotro sa o iau? decizia era doar o formă de orbire. un scurtcircuit mintal petrecut în vecinătatea tentației. iar proprietatea cea mai importantă a dragostei este duritatea. o anestezie împotriva durerii morale. evadare din culpabilitate. mă întâlneam mereu cu femeia din interiorul lui rafael. opulentă. tenace. îndumnezeită precoce. mironosită. rarefiată. dar cu care eu trebuia să lupt mereu ca și cu o mărime hiperbolică. ascunsă într-un bărbat, femeia interioară se intensifică și identifică bărbatul ascuns într-o altă femeie. apoi îl cuantifică și îl măsoară, măsurându-și la rândul ei forțele cu acesta. inconștient, îl ațâță și îl cheamă cu o limbă suculentă petrecută peste buzele răsfrânte. dar îl și alungă, în același timp, cu ghearele încovoiate. sub care se usucă sângele. invizibilă, ea sare la beregata solipsistului. care, cumva, este un androgin singuratic. captiv în uterul matern.


femeia din rafael se război multă vreme cu mine. până ce și-a îmbolnăvit de cancer gazda generoasă. bărbatul primipar. rafael al nimănui și al femeii omonime. după această ispravă, sătulă în sfârșit, mi l-a pasat. numai ce m-am trezit într-o seară cu el la ușă. după ce hoinărise timp de două dictaturi și jumătate prin tot estul. după femei neclare. neconsumabile. avea simțurile inutil de ascuțite. picioarele osoase. rotulele vinete. mă împungea peste tot. așchii de bărbat. injectabil. perfuzabil. transfuzabil. indelebil. știi?, încerca el să mă domine prin contragere, mai am opt-nouă luni de trăit. dar era, deja, îndrăgostit de mine de-a binelea. terapia este arta de a manipula termenele de garanție. nu azi, ci mâine. nu ieri, ci cândva. nu de cancer, ci de inimă rea. codul genetic este o antologie de ipoteze neconfirmate despre imperfecțiune. banca de date a lui rafael a mai rezistat zece luni. când se declară falimentul, eu tocmai schimbam apa la trandafirii albi din vasul portocaliu tibetan. cel străbătut de firișoare de aur și de firișoare de sânge. am știut că încetase să mai respire în timp ce priveam pe fereastră cum păsările se strâng pâlc în jurul unei femei ce alerga dezbrăcată să prindă un câine scăpat din lanț. spațiile nu se supralicitează. croșetate de timpii de remembrare. moartea lui m-a atins si pe mine pe ceafă. într-un fel oarecum impudic care mi-a plăcut. respirația lui din ultima clipă: un clește imaginar smulgea direct din alveole cântecul șuierat. gura lui se alungise. un bot de pește avansând în lichidul amniotic al neantului. cuplul nostru invizibil îl găsea, în sfârșit, pe cel aparent. dumnezeu este o prezență ce atenuează tragismul oricărei absențe de neînlocuit.apăsam pe accelerator. auzeam vibrația unui suflet ce cerșea noaptea la geam o fărâmă de trup. aerul putea sculpta fragmente întregi din cartea veche a visurilor. un pahar cu apă și o fărâmă de pâine: multă vreme după moartea lui, rafael venea la cină tot acasă. pe pervazul ferestrei, un botgros. sindromul trupului abuzat de suflet






pe acoperiș, muzicanții tocmai terminau de cântat cântecele țărănești de béla bartok. trecătorii se opreau uimiți. priveau în sus. se întrebau oare ce drog se mai vinde pe sub mână. primarul interzisese concertele în sala de la operă.
amenda putea fi atât de usturătoare, încât cântăreții începuseră să se cațere prin copaci sau pe clădiri și să zboare. aerul se umpluse de cântec. deși interdicția putea atrage după sine închisoarea. în estul melodios, plin de burguri si de stedtl-uri, pe vremea despoților, cântecul era din ce în ce mai intens. mintea mea devenea, în acele conditii, mai degrabă o mașină sintactică decât una semantică. în oraș, bărbații ajunseseră nevrotici. capriciosi. psihoplastici. se identificau doar cu proiecțiile ideologilor de conjunctură. visul despre vis. după o vreme, numai vocile femeilor mai străluceau pe acoperișuri. mirese albe lăsau pe cerul orașului dâre din întâiul sânge. și mama a fost nevoită să mă boteze pe furiș. angela fără îngeri. angela reducerii la absurd. angela deșertului. angela aristeia. bucățică ruptă din dumnezeul estului totalitar: un clandestin hăituit. auroral






de fapt, viața era chiar bulevardul părăsit. calea dibuită din greșeală. la dreapta și la stânga ei, copacii erau mereu retezați de o mână de grădinar ce cocheta cu chirurgia . spațiile care ne îmbracă ajung, cu timpul, să ne și locuiască. spațiul căpcăun. devorator. visam adesea cum trupul meu dispărea într-o imensă curbură, în timp ce chipul, violet, se stingea ca un capăt fosforescent de chibrit. o oglindă sunt pentru tine, cel care ma recunoști. dezlegată vreau să fiu și să dezleg. aprinsă vreau să fiu și să aprind. stinsă vreau să fiu și să sting. de-a lungul drumului, buruieni tăcute iau în stăpânire protocoalele isihiei, la fel cum niște roabe umile îndeplinesc ritualurile de nuntă. mirele rămâne în mine și eu în el. o densă obscuritate. oase de imagolog. dintr-o scânteie se aprindea estul. dintr-un dumnezeu ce explodează



în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor".


***
Blog Angela Furtuna


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!