Iată cum se-nșiruie
cuvinte și silabe,
litere și tăceri,
limpezind melancolia,
precum caii înzăpeziți și înghețați
pe drumul de-ntoarcere din Rusia.

Stau în genunchi –
în genunchii sufletului,
veghez cu tristețe,
mă rog cu duioșie,
la căpătâiul tăcerilor, literelor,
silabelor, cuvintelor,
precum soldații unul după altul
la căpătâiul cailor înzăpeziți
și cu ochi sticloși de țară pustie.

Stau în genunchi –
în genunchi de inimă goală,
înghit tăceri și litere,
silabe și cuvinte,
precum soldații înzăpeziți
în continentul pustiu
hălci de carne macră și rece
la căpătâiul cailor cu inimi viscolite
și ochi de cuarț fumuriu.

Stau și veghez la căpătâiul meu
închinat a rugăciune și melancolie,
precum un soldat
la căpătâiul altui soldat
înghețat lângă calul său
adormit cu ochii deschiși
pe drumul de-ntoarcere
dintr-o ilustră Rusie.


Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004