Greu de tot se face lumină,
E tot mai târziu în această viață.
Peticele de zăpadă din grădină
Închipuie schimbarea mea la față.

Greu s-a născut dimineața-ntunecată.
Vișinul de la fereastră-i gol de vrăbii.
Peticele de pământ de altădată
Încă ițesc muchii verzi, ascuțite ca săbii.

În patul de răcoare din camera de dincolo
Ea încă doarme, cu fața spre fereastra de est,
Zgribulită sub pătură ca o vrabie pe creangă,
Pasere fără aripi învăluită în aer cu gust de incest.

Nu-i vremea încă să mă bucur,
Iarna nu și-a muiat grumazul,
Alte zăpezi vor pune-n streșini ciucur,
Alte înghețuri vor înghiți pârleazul

De tufe de zmeur și lămâiță;
Șirul de carpeni nu și-a lepădat
Frunzele uscate, iar coardele de viță
Stau țepene în sfârșitul de leat.

Greu de tot s-a făcut dimineață.
Ușor se risipește-n lumina precară
Și pogoară în tainica-mi nouă viață
Zvonul stins de melancolie barbară.

Ici-colo, petice de zăpadă, verzui,
În grădina-ncremenită spre-amiază
Și-n ochii ficși ai vrăbiilor șui
Ce, una câte una, pe crengile din mine se așează.

Din volumul GNOZE
Editura AXA – Botoșani, 2004