Când omul a descoperit prostia,
Mândria-n sinea lui s-a-nfiripat,
Iar de atunci, cu toată bucuria,
Cu deștu-arătător s-a indicat;

Chiar mai târziu când a evoluat
Și proștii arătau mai diferiți,
Cu-același deget el i-a arătat
La fel, pe idioți și pe tâmpiți,

Însă mereu lipsit de modestie,
Trufia-i oarbă nu-l iartă de fel :
Cu-n deget dar, arată la prostie,
Dar trei stau îndreptate către el !

Valeriu Cercel