Din acestă rece vale
De-aș putea cîndva ieși
Să-mi găsesc o altă cale,
Cît de fericit aș fi!
Iată o colină verde,
Veșnic tînără de flori!
Într-acolo eu m-aș pierde
De-aș avea aripi să zbor.

Sună-o dulce armonie,
Îngerii i-aud cîntîcnd
Și o boare lină-adie
Un balsam suav și blînd
Rodul aurit lucește
Prin umbritele poteci,
Floarea care-acolo crește
Nu e pradă iernii reci.

Ce frumoasă e plimbarea
Pe sub cerul fără nor,
Sol cînd îți trimite zarea
Vîntul înviorător!
Ci-n a rîului mînie
Muge răscolitul val
Ca aici sî mă reție,
Sufletul să mi-l prăval.

Văd plutind o luntre parcă,
Dar luntrații ei lipsesc.
Tu cutează și te-mbarcă!
Pînzele se-nsuflețesc.
Făurește-ți tu o soartă.
Nu te-ncrede-n zeii buni.
Doar minunea te mai poartă
Înspre țara de minuni.

1801