mi se zdrelesc creierii genunchilor
de zimții acestei lumi
viețuite în ritmuri rotunde
cuvintele dor sparte coji de ou risipite
în cuibul gurii
le înfășor cu limba sîngerîndă
ca o aripă de harpie
răscolesc orbește marsupiul fierbinte
cu gheara ascunsă din frunte
îmi caut primordialul simbol
banala cumințenie a mîinilor prefăcute în dor
dar departe-i săgeata pornită din mine pe munte