șesuri nesfârșite prin care pâlpâie lumina
se perindă-n tăcere...

boii blajini, înjugați
desțelinează împietrita vreme;

sub rasa călugăriței, gemetele dealului însângerat
au amutit.

alene ți-ai scos agrafa:
părul descătușat s-a întins liră pe umeri;

degetele subțiri au atins grațios coardele
și
un cântec ancestral înfiorează troița.

crengile copacului cu frunze albastre
leagănă tăcerea cuibărită-n fructe.

freamăt de buze-încercuite de orizont
descântătoarele tămâiază stelele.

Fluturi cu aripi strălucitoare au spart sâmburii
și
s-au prins în păr.

Ca un monstru rănit, noaptea îngenunchează-n fața frumuseții tale.