iubește-mă tu și uneori du-mă în munți
ei sunt în verde înalt ca o toamnă fără sfârșit
acolo îți voi prinde arămiu de glezne
să te rostogolești peste inima mea
și să nu mai cazi

am urât întotdeauna prăpăstiile
pentru cât de adânc ajung
oamenii caii nopțile
și nu mai vin înapoi

eu pășesc doar pe o linie frântă
între dragostea ta și încercarea de a fi
ultima femeie care-ți aduce apă în palme
nebăute-ți sunt durerile
și nedrept îmi spui că voi pleca
într-o amiază de secetă

am promis că rămân pentru o vreme
cât ceasul nu mai arată minutele
și cât îmi desenezi
infinitul dinspre ochiul meu stâng
spre cel drept al tău

amintește-ți să nu-l ții iar închis