celor care nu mai cred în poetul nebun
nu crizat și isteric
nu-mbrăcat în săpun
ci plimbându-și bocancul spânzurat de șiret
poate iarna-n sinaia chiar în centrul cochet
alintându-l duios: haide suflet de câine
am rămas amândoi între astăzi și mâine
eu doar latru
tu muști
iar și iar drum în viață
îți atârnă zenitul ca un iad cu mustață
ca o târfă cu barbă
mirosind a tutun
le dedic pe ciorapul descălțat adevărul:
uite dom’le-s nebun

n-am bulendre de firmă
ceas de aur
jeepan
pe picioare mă spăl când mi-e cerul lighean
vreau să stau apoi stau
pot să plec de nu-mi place
năclăirea-n cuvinte și în stele opace
când mi-e foame tai frunză
jumătate la câini
de mi-e sete calc apa ca un somn fără mâini

nu îmi place lumina
nu îmi plac orbitorii
d-aia noaptea mă plimb cu paletele morii
nu-mi cereți: - dă-te jos!
cine-i? sus și o știe
vreți? să-mi faceți cadouri
aduceți-mi hârtie
un creion fac eu rost
scriu cu unghia mică
de nu crește țin deștul
într-o gură de sticlă

iau un stâlp după umeri:
știți? cumva unde-i gara
să aștept călătorii mohorâți cum e seara
am furat megafonul ce anunță plecări
să le strig:
duce-v-ați! îngeri fără fiori!
amețiți ca asfaltul
vă culcați
vă treziți
zgâiți ochii la sexe
și-ntre voi vă ciordiți
portofelul
gagica
sau idei într-o doară
peste buze surâsul vă e crimă neclară

ochii voștri au urme postmoderne de tuș
rafinați
spilcuiți
ca o lume de pluș
unde cârpa îndoapă străluciri de roboți

știți ceva? sunt nebunul ce vorbește
la morți