n-o să mă ții racordată la tuburile astea numite amour,
vreau să aflu ce rămâne când

~
am curățat părul tot de omizi,
pe cea mai slabă am lăsat-o


(dochia, nu mai hrăni cuptorul
cu mâncare de câini)

mergea înaintea mea cu blana arsă,
însemna drumul cu copiii de duminică

pe ei îi spălam, erau știrbi de
multele triunghiuri înghițite

îi puneam să se odihnească
dincolo de uscăturile pădurii

veniți la mama, spunea ea -
și vedea c-au crescut, aveau ochii mari

măturasem copacul, câtă bucurie!
alege-ți ceva din pod, mi-a strigat și m-a învelit


~
podul de piatră s-a dărâmat
zidită-i fata de împărat