În palmele mele, aștept să te-nchid
cu colțul timpului rămas fără ceas.
Cu insisteță gem sub fiece pas
secundele în veșmântul translucid.

Dar cuvântul nebun ce mi-a mai rămas
va fi un rătăcit șuvoi de lichid,
împrăștiat într-un vegetal solid,
un simbol strident, bastard, lipsit de glas.

Mă doare legănarea despletită,
a clipelor ucise în ispită
pe sunete transfigurate dar blând,

un cântec trist, plâns în corzi de vioară,
curgând pe trepte smucite de scară…
Din pasiune,noi ne-am topit arzând.