Citeam cu vârful degetelor trupul tău
atât de tainic și fantast
ca un roman sud-american...
o poveste de o tristă veselie, translucidă, bolnăvicioasă,
într-o piele de copil locuind și lăsându-se locuit
de invizibilii, neîmblânziții tăi scorpioni,
povestire în care zmeul și prințesa realizau
îndepărtatul vis al naratologilor (substituirera substituției)
dar vai, ce canal venețian, ce fast, ce gondole, în care
prințesa trăgea la vâslele existenței,
ah, dar ce spun eu...
trupul tău era marea
marea preafrumoasei noastre sinucideri
hăul care ne găseam, fericiți, împăcarea...
trup semn, agonie a începutului de lume, de cosmos, geneză
cu zei din simplă piele, din simplu suflu
din geamăt.