Poezia


Pe această stradă pavată și rece
nu se aude nimic, tăcerea și singurătatea
îmi mângâie dintr-o parte și alta obrazul.
niște sentimente scrâșnitoare trec înspre mine prin ziduri,
semn că universul nostru a avut un rost.


deodată, aud și un tropot de cai, julindu-se pe strada îngustă,
ricoșând, din beznă în beznă, până lângă mine.
descopăr că-s orb și, înfricoșat, mă apropii de ziduri.
cât aș vrea să văd osiile care mă vor schilodi!


palmele mi se lipesc de pereți
și găsesc un ritm, semn că dragostea
nu este învinsă nici de materie și nici chiar de moarte.


simt în ochii mei suflarea și aburul cailor
și zâmbetul celui care îi ține cu hamul din scurt.
mai este ceva, mai adânc, în ochii lor, țintuindu-mi ochii.


încet, mâna mea dreaptă a găsit o mână,
la fel, lipită de ziduri înalte...
s-ar putea să fie a ta.
pe această stradă, pavată și rece,
luna asta, foarte veche, se strecoară greu să ne mângâie obrazul.