Mereu prezentă eram
Pe scaun de spovadă,
Și blând recunoșteam
Nevinovata fapta.

Timidă spre altar
Călcam apoi-mpăcată
Spre bancă alergam
Rugându-mă indată.

Anii-ncet trecură
Schimbarea n-a clacat,
Din simpla fapta pură
În negru și sarat.

Acum privesc de sus
La piesa ce se joacă,
Duminica spre prânz
Zâmbind de-a lor consoartă.

Miracol se-ntâmpla
Uimind în jur o gloată,
Eu aspră-o-botezam
O dură,rece pată.

Din bancă iar privesc
La actul teatral,
Ce cred că n-are sens
Jucându-se de ani.

Și iarașsi mă gândesc
La mine-mi deprimată,
Cum din creștin ales
Ajuns-atee moartă.