lipsesc toți cei care scriu
și totuși
undeva pământul inventează poeți
nu stâlpi de casă nu acoperiș
pentru mâine
doar câteva ființe transparente care
fără să le mai doară
omenirea
se fac semizei peste câteva nopți
întipărite


sisif acum s-ar trezi și ar spune
e cumva firesc
pe vremea aceea
eu nu căram bolovani
doar scriam orbește
soarta în munte și nici Dumnezeu
nu se gândea
să pună punct


și atunci mă-nchid într-o cameră
fără pereți un fel de grădină
cum spunea copila
doar o masă rotundă
și trei bucăți de lemn
o familie
de necuvinte