Mă îndrept de spate
ca muntele după ploaie,
îmi scot ochii din fântâna cu cumpănă
în care m-am afundat
o vară-ntreagă.
Mă îndrept catre tine,
îmi îndrept și greșelile,
am ales drumul
drept.
ÃŽmi sunt oasele pornite-nspre somn
și, ținându-se de mână,
visele trec prin gaura cheii,
se prind la urechi
și-mi joacă.
Mă întind tare de tot,
să simt rupându-se în mine
realul
de peste zi,
să ma scol năpadită de pești
precum
marea întinsă sub corăbii.