Suflete, pe unde hoinărești?
Ai ieșit pe gura-mi larg deschisă
și-ai fugit ca să te logodești
c-o idee, de-altfel, interzisă.

Ai uitat să-nchizi, c-un fir de gând,
ușa, din prudență, la plecare;
și-aerul stupid, pe chipu-mi tâmp,
seamănă mai mult, a resemnare.

Când ai să revii, să-ți treci iubita
peste pragul buzei, delicat.
Mi-oi înfrânge pe moment ispita
să te-ntreb, pe unde ai umblat.

Însă, după clipa de iubire
hărăzită vouă, de la Zei,
sper că, spre suprema-mi mulțumire,
voi fi bunicuță ... de idei.