Printul Fericirii

In Tara Celor Care Toate stiu,
A fost un imparat care avea un fiu.
Si-atat de tare tatal l-a iubit,
Ca il voia tot timpul fericit.
De mic copil, i-a ridicat castel
Sa nu se-apropie vreun necaz de el.
Dar intr-o zi, o jucarie mica
O calca fiul imparatului, si-o strica.
Cat a mai plans, si cat s-a suparat
Zadarnic alta-n locu-i i s-a dat.
Apoi copilul a dorit sa stie
De ce-i pazit cu-atata strasnicie?
Ar fi dorit sa zburde pe mosie!
Si a fugit. Cu pasii bajeniti
Ajunse la o casa de-ngrijit batranii prapaditi.
Si-acolo, de durere
A plans fara istov si mangaiere.
Mergand prin tara-i mai departe, pe un cal
Ajunse la o poarta de spital.
Cata durere a vazut, a plans fara alin
Vazand ca viata omului e chin.
Si mai departe, pasii cand sa-l poarte
Ajunse-n cimitire, langa moarte.
Din toata fericirea i-a ramas
Doar plansul si durerea fara glas.
Cine-i copilul care-a fost ferit
De tot necazul care l-a lovit?
Cine e Printul Fericirii care
Cunoaste-atata jale si-ntristare?
Sunt eu, esti tu, si este fiecare...
Nu-i fericire vesnic pe pamant.
Se termina in jale si mormant.
Dar nasterea Cel ce imparte fericirea ne-a lasat:
Cel care este Lumii Creator si Imparat.
El ne-a dat lumea-ntreaga drept castel,
Ca sa ne apere de rele, intru El.
Dar noi l-am parasit si am plecat
Din Raiul Sfant, in intuneric si pacat.
Noi suntem toti Adami. Printi Fericiti,
De Dumnezeul nostru rataciti.
Noi toti, murind, ne vom intoarce Sus,
La judecata Fericirii lui Iisus.
Din nastere, si pana cand in moarte ne e somnul,
Izvorul Fericirii noastre fara de sfarsit
E Domnul...