agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-18 | | Înscris în bibliotecă de Dacian Constantin Partea întâi: mirarea I A venit vremea ca să dictez aceste gânduri îndelung trăite. Starea dictării este următoarea: privesc liniștit la o bucatădreptunghiulară de lemn șlefuit. Evident pe ea se calcă. Privesc o bucată de lemn, pentru că lemnul mă îndepărtează de ridicol prin refuzul său de a muri, chiar atunci când prin geometrie se desparte de absurd. II Adolescent fiind, și într-o după-amiază, - să remarcați faptul că adolescenții nu există decât după-amiaza – îmi spălam mâinile la o pompă. Mă întorsesem acasă de la un meci de volei, și îmi spălam tocmai mâinile la o pompă, când deodată am văzut că ele sunt absurde. III Þineau de mine și nu erau eu. Brusc dinții din gură mi s-ar fi putut sparge: ei mi-au părut a fi pentru foamea din mine, dar nu pentru mine. IV Frig din exces de căldură! Frică. Ca și cum ai ține lipit de suflet un melc scârbos care fără să fii tu e totuși tu. Spaimă. Ca și cum ai fugi de ceea ce ți-e silă, în interiorul silei. Departe de tine, în propriul tău lăuntru, Tu cu alte ziduri. V A-ți spăla picioarele într-un lighean, în apa din ce în ce mai murdară, și a spune despre propriile tale picioare: ele. A crede o secundă că te locuiești pe tine însuți. A exista în ceea ce exiști. Dar, o, mirare și, o, spaimă, tocmai tu care admiri argintul, tocmai tu să locuiești o carne. VI A locui în carne și în sânge. A mișca când vrei să miști o geografie pe care propriile tale sentimente o urăsc și o varsă de scârbă, vai, a vedea aceasta cu tu, iar nu cu ochiul tău, ce lașitate. VII Primul fel de a fi este spaima. VIII Acum se schimbă starea dictării: Mai întâi dintr-o nemulțumire asupra proprietății cuvintelor: Mai apoi, din îndoială că o amintire, oricât de puternică ar fi ea, nu poate înlocui un prezent, oricât de timid ar fi el. IX Nimeni dintre toți cei care au ochi nu poate vedea încă o dată. X A revedea înseamnă a muri. A revedea înseamnă a devenia propria ta memorie. A-l vedea încă o dată pe unul înseamnă sau a deveni el sau a ți se face frică de el. Adică: a nu mai muri devenind altul. A părăsi ochiul cum pasărea coaptă părăsește coaja de ou. A da din aripile care n-au ochi în aerul care nu se vede. XI Dintr-o neînțeleasă dragoste încerc să explic acest ceva violent pentru altcineva. XII Merg pe stradă, deasupra mea e cerul, dar eu nu mă gândesc la el, el este pur și simplu. Cerul pe care l-am văzut o singură dată în viața mea. De atunci el este tot timpul deasupra mea. În stânga și în dreapta mea sunt casele văzute o singură dată în viața mea și ele se schimbă una într-alta după o fantezie bineînțeleasă, liniștitoare, după fantezia orbului. XIII Din nou se schimbă starea de spirit a dictării. Acum în forma rugăciunii. XIV Ah, de n-aș mai vedea încă o dată ceea ce am văzut la început. Frunza copacului prelungește numai îndepărtata sămânță. Toate gusturile lumii sunt în laptele sânului care alăptează. Toate mirosurile lumii stau în schimbare. Ferească-l dumnezeu de nări pe câinele de vânătoare. Fereasc-o dumnezeu de aripi pe pasărea care zboară altfel decât dinspre gălbenuș spre albuș. XV Nici o pasăre nu va ști niciodată mai multe despre lume decât atunci când a spart coaja oului. XVI Vai, a muri nu este o revelație. XVII Moartea e din afară în înăuntru, de la străina mână spre ideea de mână, de la ideea de mână către tu, de la tu către u și de la u către… Partea a doua: supraviețuirea I Se dictează într-o stare puțin confunză, nedisprețuind exagerarea și nici chiar ridicolul. II (Una din pricinile pentru care marile idei sunt amorale este aceea că nu se indică starea de spirit a celui care le-a gândit.) III Când a murit Enghidu, după ce i-a mirosit nările și trupul care începuse să pută, Ghilgameș a urlat: A murit Enghidu, prietenul meu care vânase cu mine lei. Pentru prima oară, în sensibilitatea scrisă se revelase moartea și primul gest față de ea n-a fost cel de durere de pierdere de prieten, ci urletul, urletul nesfârșit de spaimă că există moartea în genere. IV Moartea nu se revelă decât prin dispariția unui bineînțeles. V Ceea ce nu există nu poate concepe moartea și nici n-o poate înțelege. VI A înțelege moartea înseamnă a privi încă o dată în mod revelat ceea ce este. VII A privi încă o dată același lucru. Privire care să se privească pe sine nu există. Oglinda nu este decât o răsfrângere. Pipăit care să se pipăie pe sine nu există, gust care să se guste pe sine nu există și, vai, mai ales alergare care să se alerge pe sine nu există. VIII A vedea a doua oară înseamnă a muri. Numai pe orbi îi credem că au mai văzut încă o dată. IX Moartea nu cutremură pe nimeni. Sentimentul morții este echivalent cu spaima. X Nu există moarte pentru că ea nu poate să depună mărturie din sine însăși. Ea nu are sine. XI Revelația lipsei de sine produce spaimă. Spaima este cel mai viguros sentiment. Spaima este singurul sentiment viu. Spaima în formele ei primitive se acoperă cu o coajă de ou. Spaima reală se transformă-n cuvinte XII Cuvintele sunt părți ale trupului, departe de sine, la fel ca și mâinile, la fel ca și ochii. Ele sunt părți ale trupului, organe ale trupului, la fel ca și ficatul, ca și inima, ca și rinichii, care au rolul de întreține pentru oameni supraviețuirea abstractă, așa cum urletul de durere al animalelor joacă rolul de avertizare și de prelungire prin avertizare a trupului de animal rănit în trupul animalului viu. XIII Aflând și realizând moartea lui Enghidu, Ghilgameș încearcă să găsească viața fără de moarte. Într-un mod straniu și firesc, totodată, aventura lui spre nemurire e scrisă în Cuneiforme. El nu găsește nemurirea, dar balada căutării nemuririi a fost cântată pe plăci de argilă. Cuvinte, cuvinte, acestea au fost cele care ne-au rememorat efortul de a găsi viața fără de moarte. XIV Starea de spirit este starea dogmatică, transformată în cuvinte ineligibile. XV Cuvântul este cel mai apropiat de sine fără ca să facă parte din sine. XVI Aidoma ficatului, cuvântul seamănă cosmosului. XVII Aidoma ochiului, cuvântul vede lumina, dar, spre diferență de ochi, cuvântul o reține în el. XVIII Se spune că Alexandru Macedon a dorit să fie înmormântat cu o mână în afară, ca să se vadă că nu a luat cu sine, în mormânt, nimic. Noi știm că el dormea adesea cu tâmpla pe cartea Iliadei și a Odiseei. XIX Homer a fost înmormântat lăsându-și Iliada și Odiseea în afară. Vai, Doamne, niște biete cuvinte grecești, nemuritoare, trup din trupul lui de grec muritor. XX Schimbă-mi, Doamne, trupul în numele lui, rând pe rând, capul în numele capului, trunchiul în numele trunchiului și membrele în numele membrelor. XXI Schimbă-te în cuvânt ca să nu te roadă viermii. (Nichita Stănescu – Respirări, București, Editura Sport-Turism, 1982, cap. „Scrisori de dragoste”) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate