Din copilărie am trăit
mii de sfârșituri,
dar tot nu m-am împăcat
cu moartea.
Am văzut sfârșitul oamenilor
dragi,
Am privit mii de sfârșituri
ale zilelor
cețoase sau limpezi,
Am bocit sfârșitul toamnelor
devastatoare,
Am participat la corul
care însoțește sfârșitul
de an,
dar nu m-am resemnat
cu sfârșitul meu.
M-au mângâiat teoriile
savanților care spun
că tot Universul
are un sfârșit.
Și totuși îmi spun că
moartea nu există,
că n-are putere,
că orice sfârșit
este urmat de un început;
Dar tot tresar când mă gândesc
la groapa din care nu voi
mai ieși,
la cei care se vor îndrepta
spre casă după ce m-au însoțit
pe ultimul drum.
Aș vrea să răcnesc, dar
e în zadar, fie ce-o fi.